Oficialul celor de la CFR Cluj, Bogdan Mara (41 de ani), a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre partida cu FCSB, programată duminică, 15 aprilie, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”. Fostul mijlocaș nu consideră că lupta la titlu ca fi decisă în cazul în care echipa lui Dan Petrescu se va impune și va ajunge la șase puncte de FCSB:
„Dacă vom câștiga meciul vom lua un avans considerabil. Nu-i ușor de realizat, suntem cu picioarele pe pământ, suntem convinși că va fi un meci foarte greu. Jucăm acasă, ne dorim să câștigăm și să rămânem la o distanță considerabilă”, a spus Mara la ProSport LIVE.
Clujenii au remizat pe terenul celor de la U Craiova în etapa precedentă, scor 0-0, rezultat care i-a permis FCSB-ului, după victoria cu Sepsi, 2-0, să se apropie la trei puncte de liderul din Liga 1 Betano.
„Nu avem nevoie de primă specială. Dacă vom câștiga avem 80 la sută șanse să câștigăm campionatul, vom mai avea nevoie de 3 victorii. Dacă batem noi, avem șansă foarte mare să luăm titlul, dacă bate FCSB rămâne egalitate de puncte, deci șansele mai mari vor rămâne tot pentru noi”, a spus Camora la conferința de presă premergătoare meciului cu FCSB, acesta fiind contrazis de Dan Petrescu: „Nu vor fi multe ocazii, cred că cine va marca va câștiga. Mai sunt cinci meciuri după acesta. Nici anul trecut nu se aștepta nimeni ca Steaua să piardă la Iași sau noi să facem egal la Iași. Campionatul nu este terminat nici dacă vom câștiga noi”, a declarat antrenorul clujenilor.
CLASAMENTUL PLAY-OFF-ULUI LIGII 1 BETANO:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER